The day after tomorrow … aka peripetii in zapada
Dupa 12 zile de stat acasa (aka in Oradea), cu sora-mea, de halit mancare gatita (excelenta), de somn si odihna, de mers prin oras, prin vizite, intalniri cu prietenii si mult vin fiert a venit si vremea sa ma intorc in Bucuresti.
Inspirata sa impachetez cu 8 carti, o pereche de cizme, cateva pulovere si vreo 5 kg de ciocolata in plus fata de bagajul cu care plecasem in Oradea, m-am urcat in tren miercuri noaptea pregatita de o noua zi de lucru dupa un somn odihnitor.
Nici n-aveam idee ce ma astepta a doua zi.
La 12 noaptea a urcat in Cluj un tip, si desi stateam cu fata la perete, nasul in perna, tot simteam alcoolul din respiratia lui. Dar asta a fost doar inceputul…
Inca nici acum nu inteleg pentru ce ni s-a dat trezirea cu atata inversunare la 7 jumate dimineata, pentru ca, dupa 15 minute, adica cu 15 minute inainte sa ajungem la destinatie, s-a oprit trenul. Si am stat, si am stat, si am stat… Si stateam de vreo 200 minute si ascultam la radio cum nici un tren nu are intarziere mai mare de 60 de minute. Dupa un timp am inceput sa ne miscam: cate 1 km dupa care ne opream pentru o alta ora. Unii, curajosi sau nebuni, voi hotarati, si-au incercat norocul pe jos. Altii au fumat cateva pachete de tigari, iar altii (a se citii altul), se puneau sa faca poze. “Altul” era un chinez .
Dupa 6 ore de stat in camp in zapada (timp in care, tot nici un tren nu avea intarziere mai mare de 60 de minute) am ajuns in Bucuresti. Finally. Escort, ioc, taxi, ioc, cizme antiderapante, ioc.
Pentru o imagine vizuala mai buna: eu cu o geanta in spate, un laptop agatat de gat, o geanta de voiaj pe umarul drept, poseta pe umarul stang si o sacosa plina de ciocolata in mana. Eram o viziune … cu mult prea multe bagaje.
Ca norocul, la iesirea din gara, a venit un autobuz care mergea catre casa. Cel putin asa speram, pentru ca la vreo 20 de minute departare de casa, autobzul s-a oprit.
Drumul spre Ghencea era inchis.
Asa ca ma iau eu, brad impodobit, si ma scobor din autobuz. Zapada pana peste genunchi incepea sa imi intre in cizme. Zapada in stanga, zapada in dreapta, zapada in spate si un drum blocat in fata.
Nu stiam daca sa plang, sa rad sau sa ma pun sa fac poze …
Evident intr-un tarziu am ajuns acasa, cuvantul cheie fiind, tarziu.
Partea buna e ca n-am futut nici o tranta. Pe aia am futut-o a doua zi, cand din cauza unei doamne grabite am plonjat intr-un morman de zapada. Dar, exact ca in filme, a aparut un tanar inalt si chipes cu zambetul pe buze care mi-a intins mana si m-a ajutat sa ma ridic. Fara el cred ca ma puteam invarti si rostogoli mult si bine in mormanul ‘cela de zapada pana mai degraba ma transformam intr-un om de zapada, si tot nu e sigur ca reuseam sa ma ridic