Vineri 4:25 am Ma suna iubitul pe trei telefoane deodata si ma trimite intr-o misiune secreta. Eu sar intr-un costum de Cat woman si sar in fata unui rinocer suparat. Imi aduc aminte de sedintele de dansuri africane si cu un pistol intr-o mana si un bici in cealalta mana ma pun sa invat rinocerul sa salte din stanga in dreapta un fel de “anger management tribal dance” (exact ce are nevoie un rinocer nervos!) pana isi regaseste animalul interior – catelusa mea pufoasa.

Sambata 3:06 am Plimbare prin parcul defrisat care va gazdui circul in luna Noiembrie (?!?!). Ma intalnescu cu o gramada de rude si prieteni. In jurul nostru multi caini alearga din smoc de iarba in smoc de iarba sa isi marcheze teritoriul spre nefericirea omuletilor care faceau curatenie.

*****

Trei zile mai devreme (24 Octombrie) …….. primesc niste chipuri-holograma care te ajuta sa scapi de dureri, sa dormi mai bine sau sa ai mai multa energie.

Patru zile mai devreme. Afland de curand despre niste produse minune de la sora mea, am fost sa vad si eu despre ce este vorba. Astfel, iata-ma la etajul 13 in Rin Grand Hotel, admir privelistea Bucurestiului de la inaltime si astept sa inceapa prezentarea.

Am ascultat cumintica ce sunt si ce fac produsele minune, chiar m-am oferit voluntar pentru testarea flexibilitatii pre si post aplicare chip-holograma, dar chit ca am vazut o oarecare imbunatatire a flexibilitatii, in mintea mea labirintica de cobai Puffy (noua mea porecla de cand mi-am tras breton) ce mi-s, mi-am zis, “tremuratul  si transpiratul ce l-am tras in toate pozitiile alea dubashe de yoga chiar au meritat!”.

Totusi mintea mea de omulet de stiinta pasionat de chestii alternative si infometat de aparitia gadgeturilor SciFi din Star Trek sau vreun univers paralel din Fringe, am decis sa le incerc si eu.

Introducing Lucy, the migraine magnet.

Aplicat una bucata plasture impotriva durerii pe punctul X de acupunctura pentru dureri de cap. In mai putin de o ora, migrena a trecut! Wow, chestiile astea chiar functioneaza, mi-am zis eu. Dar a doua zi durerea de cap a revenit. Nu ne-am lasat pagubase (ca doar luasem o gramada de plasturi), si am aplicat plasturele nr 2. Durerea a trecut din nou in mai putin de o ora. A doua zi a fost luat jos plasturele si maine facem o saptamana fara dureri de cap si fara nici un fel de medicament anti-durere. Produsul 1 m-a convins (am mai auzit cateva povesti de succes de la prieteni)!

******

Pentru cineva care isi petrece majoritatea timpului la lucru, weekendurile inclusiv este clar ca un produs energizant (nefiind bautoare de cafea/energizante) pentru mine ar fi o chestie de genul “uhhhhh…. my precioussssssss”.

Day 1 – Nici o schimbare in nivelul de energie.

Day 2 -  Un oarecare efect placebo, dar nimic semnificativ.

Day 3 – I forgot the freaking thing home.

Day 4 – Ma orientez dupa modelul Lucy si ma gandesc ca plasturele nr 2 isi va face efectul. Incerc sa ma conving ca sunt mai ok dar nu reusesc. Imi vede chip-ul o colega (care si ea se simte foarte obosita de ceva vreme) si ii dau si ei sa il incerce.

Day 5 – Ora 20:00: Ma simt ca iepurasul ala din reclamele Duracell/ Energizer care PIERDE cursa, si ma uit frustrata la colega mea care tocmai a venit de la o ora de Zumba si sta si tzopaie in toate partile in timp ce ne arata tot felul de miscari de dansuri africane. Si o vad topaind si razand si explicand si parca ma simt si mai obosita numai uitandu-ma la persoana care pana ieri nu avea pic de energie si dupa doar o zi e iepurasul castigator (si sceptic!).

Day 6 – Obisnuita de la lucru de a face Troubleshooting decid sa abordez problema diferit: una bucata ghid puncte principale de acupunctura -> punctul pentru oboseala -> un plasture pe umarul stang -> un plasture pe umarul drept and off i go spre laborator. Pana cand am ajuns la lucru, ma simteam asa plina de energie ca practic dansam in lift (nu am urcat pe scari ca am un genunchi care face poc-poc, adica – experimentul numarul 5). Ma simt excelent!

Si acum revenind la primele 3 paragrafe, adica experimentul numarul 2 – hologramele pentru somn.

Cel mai mare talent al meu, cu care imi place sa ma laud este ca reusesc sa adorm in cateva secunde. Cu toate acestea, chiar daca dorm 10 ore (rareori) nu reusesc sa ma odihnesc. Asa ca plasturii acestia care ajuta la un somn mai odihnitor prin inducerea starii REM (rapid eye movement – somnul acela in care visezi si creierul tau se odihneste cel mai bine) pareau sa fie o chestie geniala pentru mine. Si Doamne cat am mai putut visa. Si Jesus mios ce am putut sa visez. In primele nopti am visat niste chestii vagi, de care nu am reusit sa mai imi aduc aminte, dar deja la al doilea plasture am visat intr-una si o parte din vise am reusit oarecum sa mi le amintesc notandu-le pe telefon (in toiul noptii) – “tel alin misiune vis vechi rinocer Nicky sandvic”. Desigur despre visul vechi si sandvicul minune nu am mai povestit nimic ca nu mi-am mai amintit ce a fost cu ele, si sincer nici nu cred ca mi-ar fi de ajutor….

Va voi tine la curent cu experimentul numarul 5…. acum cu plasurele energizant, probabil in zilele urmatoare, si nu peste un an :)

Yours trully,

cobaiul Puffy :)

Ci despre aceste bijuterii superliciously gorgeous.

E pentru prima data cand descopar acest site: www.casetacubijuterii.ro

Preferatele mele sunt bratara Zaraza si cerceii Allegria din colectia Voyage :)

Iar azi mi-am cumparat un buchet de bujori. Sau poate pacalit ar fi cuvantul mai potrivit, pentru ca nu mi-am dat seama ca sunt bujori din aia anemici cu 3 petale….

Diverse

]]> http://www.cristaionescu.ro/2009/happy-bday-to-me/feed/ 6 http://www.cristaionescu.ro/2009/chef-crista/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=chef-crista http://www.cristaionescu.ro/2009/chef-crista/#comments Sun, 10 May 2009 12:26:54 +0000 Crista http://www.cristaionescu.ro/?p=221 Se zice ca nevoia te invata. Dar se pare ca intr-un an jumate de cand sunt pe cont propriu si nu mai am acces la Restaurantul Bunica, inca nu m-a prins nevoia de a-mi gati. Dupa un sfert de veac de existenta, ideea mea de hranire sanatoasa este un bol de cereale dimineata, un sandvic la pranz, doua mere ca desert si (preferabil doar o) ciocolata la cina.

Si desi talentele mele culinare sunt contestate, toti cei care au indraznit sa imi guste mancarurile, nu numai ca n-au facut toxinfectie alimentara, dar chiar au mancat cu pofta si mi-au mai cerut sa fac si altadata. Asa ca deocamdata am fani pizza, dovlecei pane cu seminte de floarea soarelui, sufleu cu varza de bruxelless (sau cum le zice), fasole verde cu sos de smantana, piept de pui a la KFC si nici nu mai zic de muffinurile cu banane si ciocolata.

Anul acesta mi-am promis ca voi incepe sa imi gatesc si ca imi voi documenta fiecare experiment efectuat in bucatarie. Si pe cat de mult as vrea sa ma apuc de marea musturbare, chiar nu imi place sa fac cumparaturi, nu imi plac hypermarketurile si am o fobie de pietele agroalimentare.
Totusi promisiunea ramane promisiune asa ca iata progresul meu, pana acum:

- orez cu piept de pui cu sos de ananas si bambus (desi fac un pui cu ananas sau piersici foarte bun, pentru rapiditate am trisat cu un sos uncle bens)

De la Food

- dovlecei cu rosii si ou (it tastes much better then it looks)

De la Food

- cartofi cu cascaval, smantana, porumb, sunca si mult piper

De la Food

- french toast (paine cu ou)

De la Food

- mazare cu cheese puffs

De la Food

- bomba calorica “exist ca sa mananc” (waffles cu nutella si banane)

De la Food

Si ma apuc eu de treaba ca o tanara angajata model ce sunt, cand deodata incepe sa urle alarma unei masini. Si dupa 5 minute inca mai urla.

Nu-i nimic, imi spun eu, trebuie sa se opreasca imediat. Dupa 15 minute inca mai urla, NiiiiniiiiniiiiniiiNinoninoninoninoniiiniiiiniii…. Dupa o ora inca mai urla niiiiiiiiiniiiiiiiniiiiii.

Ma duc la calculator sa pun sa urle niste muzica, dar ma stresa asa de tare alarma aia, incat, oricat de tare puneam sa urle muzica mea, tot mai auzeam un niiiiiiiiiniiiiiiiiiiiiiniiiiiiiiiiiiii. In general ma consider o persoana destul de “zen” si greu imi ies din fire. Dar in acea zi, singurul meu gand zen era “Be a rock (a ginormous rock) …. and throw yourself in that car and smash it to pieces”.
Niiiiniiiiiiiiiiniiiiiiiiiiiiininoninoniiiiiiiiiiniiiiiiiiiii

Doua ore pe ceas deja, simteam cum mi se umfla venele din ochi, cum ghearele mi se infig in birou. Why cant i just be a rock??? :((
Dupa 3 ore s-a oprit alarma…. Acum nu se mai auzea decat un pic-pic-pic-pic-pic-pic.

“%$^%$*U%^(*&^()&%&^$”%£!%”£^$*&^*&^(*&(

Ce nu inteleg eu, de ce proprietarul isi muta intr-una masina, dintr-un loc in altul, pe o raza de maxim 100 m? De ce se gandea el ca daca o parcheaza pe trotuarul din stanga o sa fie mai ok decat daca ar fi pe trotuarul din dreapta? Sau un pic mai incolo, in parcare?

Cert e ca dupa mai bine de 4 ore de tortura, am simtit nevoia sa ii fac cunoscute sentimentele mele proprietarului masinii. Tin minte si acum ce spunea Neti la horoscop in dimineata aceea: reusita initiativelor, important e sa le avem. Asa ca, am luat initiativa sa ii scriu un bilet. Din pacate, ca de obicei, am fost prea mutulica sa imi adun si tupeul sa ma duc sa ii si pun biletul pe masina. Lucrez pe o strada cat se poate de mica, dar in ziua aia parca tot cartierul s-a gandit sa dea o tura pe acolo. O fi fost atrase de piuitul melodios al masinii ca albinele la miere…

Dupa 7 ore de suferinta am decis sa ies cu fetele la o bere sa ne innecam amarul (o fi fost o chestie astrologica de ne-am nimerit 4 gagici foarte amare) si sa ne clatim ochii cu niste masculi. Am iesit intr-un barulet pe la Eroilor, si cum era si intuneric si fum, am ramas doar cu savuratul berilor.

La intoarcerea spre casa, am luat-o fiecare pe cate o carare, iar eu spre metrou. Nu circul foarte des cu metroul, asa ca nu stiu care linie unde duce, pe care peron sa ma asez, care iesire pe ce strada ma duce, sau din seria expertilor, iesirea spre strada de interes e spre capatul din fata sau spre capatul din spate al trenului? Oricum am invatat sa ma orientez.

Intamplator chiar n-am mers niciodata cu metroul dinspre Eroilor inspre Crangasi. M-am orientat spre peronul pe care scria Gara de Nord. Intr-adevar era si ceva indicator cu statia Politehnica, dar daca scria Gara de Nord, m-am gandit eu ca n-am cum sa dau gres. Ca doar fiecare magistrala cu linia si cu peronul ei. Ohhhh, little did i know.

Evident ca m-am urcat in primul metrou care a venit. Si evident ca nu mi s-a parut dubios ca era cam gol. Si normal ca nu m-a interesat faptul ca era un metrou din ala socialist si comunist. Si evident ca nu m-am uitat ca pe el scrie Industriilor sau IMGB sau Republica, pentru ca oricum nu imi spun nimic chestiile astea. Si ma iau si ma asez si aud: Urmeaza statia Politehnica. Dar evident ca am fost mult prea ardeleanca sa ma prind ca ceva nu e ok si mult prea incapatanata sa accept ideea ca nu sunt pe trenul bun. Cand a anuntat urmatoarea statie Armata Poporului, am reusit in sfarsit sa accept ideea ca am gresit trenul.

Am coborat, m-am intors la Eroilor. M-am reorientat si mi-am dat seama ca, de fapt, pe acelasi peron opresc doua trenuri diferite, care o iau in directii diferite. ^%$&$^*$”^$^£
Mi-am dat seama si de faptul ca habar n-aveam cum sa il aleg pe cel potrivit destinatiei mele. Si nu, nu puteam sa intreb pe cineva, pentru ca eram prea ocupata sa ii urez de bine karmei, sa ma vizualizez cu un post-it pe frunte:”Cristo, trai-ti-ar simtul orientarii”, si sa alerg pe scari spre trenul care tocmai oprea in statie si sa ma avant in el in ideea ca oricum programul e pana la 11 seara si la un moment dat tot o sa il nimeresc si pe cel bun.