La inceputul lunii martie am fost una dintre norocoasele insotitoare ale sefului meu la un congres regional de genetica. Desigur si el a fost foarte norocos cu alegerea facuta, pentru ca un vames plictisit s-a gandit ca ar fi frumos sa mai fie un sofer in masina, si ca sa fie totul si mai frumos, cel de-al doilea sofer sa treaca vama. Nu stiu care a fost mai speriat de bombe, eu, ca trebuia sa conduc masina sefului, sau seful, ca trebuia sa lase o gagica incepatoare la volanul noii lui masini.

Nu stiu voi cum sunteti, dar eu cand ma gandeam la Serbia, ma gandeam la o chestie cam nashpa si trista, probabil cam cum vad vest-europenii Romania. Totusi am avut o surpriza placuta: sosele bune, curatenie, campuri arate, cladiri ingrijite, multe localuri dragute si linistite, hotel modest dar foarte curat.

Din pacate n-am reusit sa vad mare lucru din Belgrad, datorita vremii ploioase si a activitatilor stiintifice intense. Si desi n-am apucat sa vad fortareata Belgradului, Muzeul National, Muzeul Nikola Tesla, rezidenta printesei Ljubica, sau mai stiu eu ce minunatie, am vazut cateva cladiri frumoase, printre care si Biserica Sfanta Sava (cea mai mare biserica ortodoxa din Europa de Est), precum si un restaurant foarte dragut, in stil rustic, construit pe apa.

Poze n-am apucat sa fac, pentru ca ma simteam ca un japonez retardat (care n-avea agatat in gat o super camera foto, sau macar una normala, ci doar un mobil), iar pe cand eram prea ametita sa ma intereseze ca sunt inconjurata de o gramada de oameni de stiinta seriosi si oarescum cunoscuti, eram prea ocupata sa ma uit pe unde merg, sa nu ma rostogolesc in raul Sava, nu de alta, dar toti pareau prea ocupati cu lauda de sine si riscam sa nu imi fie simtita lipsa.

Cat despre Congres, fu interesant, plictisitor, cu prea multe prezentari trase de par, belgieni frumosi, dar care, chiar si dupa o sticla de vin, doar despre munca s-au conversat. Astfel ca, partea cea mai memorabila a weekendului a fost cu siguranta drumul de intoarcere. Pentru ca, desi eram echipati cu un GPS, ne-am invartit mai bine de o ora prin Belgrad pana am dat de o iesire din oras, am vizitat cateva satuce in varf de munte, am avut si cateva ore de experienta off-road (noroc ca eram cu un 4×4). Punctul culminant a fost probabil momentul in care Ioana (ak GPS-ul) ne ghida cu incredere direct in lac. Noroc ca si-a amintit sefu de o harta ratacita prin bordul masinii, ca daca ne luam dupa Ioana, ori ramaneam impotmoliti in vreo mocirla in varf de deal sau, intr-un tarziu, am fi ajuns si prin Romania, dar mai mult ca sigur nu pe cale legala. Tot raul spre bine, ca macar am vazut niste locuri frumoase, am vazut Dunarea, l-am vazut pe Decebal, am scapat de vamesul ala nashpa si am dat de unul foarte dragut si cooperant, care ne-a mai dat si flori de 8 Martie.

Putinele poze pe care le-am facut le puteti vedea aici

P.S. Cred ca ar fi momentul sa ma gandesc la un nou titlu pentru blogul meu. Cum suna “Viata ratacitoare a Cristei”?

Scopul vizitei: o scoala de vara in care am invatat despre concepte si tehnici moderne din biochimie si biologie moleculara folosite in cercetare in domeniul embriologiei si a celulelor stem embrionare.
Suna super fancy-trancy? Cam asa a si fost…. Am inceput fiecare dimineata cu cate una – doua “state of the art lectures” sustinute de renumiti oameni de stiinta. Au fost probabil cea mai misto parte a cursului. Dar pentru ca de cativa ani nu mai sunt o persoana matinala (datorita naturii jobului), n-am rezistat prelegerilor fara un red bull, nefiind consumatoare de cafea. Prelegerile au fost revelatoare asupra bagajului meu foarte limitat de cunostinte, pentru ca in timp ce oamenii aia era un stare sa povesteasca 2 ore pe cateva slide-uri cu tri’ poze, doua grafice si cateva scheme continand multe abrevieri (Wnt, Fz, Dsh, Shh, APC, Dkk) cu si mai multe sageti intre ele, eu stateam si ma uitam cu mutra mea tipica de caprioara ratacita in timp ce neuronii mei se sagetau si ei intre ei si dupa lungi procesari transmiteau plini de satisfactie chestii precum … WTF?, OMG!, ICMSOTS ?!?!?!!

Dupa-amiezele erau cele mai “palpitante”. In parte pentru ca durau zilnic (inclusiv in weekend) pana la (minim) ora 8 si in parte pentru ca daca in 4 ani de facultate si 2 ani de masterat n-am omorat nici un animalutz (gazele si paianjenii din activitatile extracuriculare nu se pun) de data asta n-am mai scapat. Incepand din prima zi in care am si fost prima “voluntara” am disecat soricei pentru a ne “juca” cu embrioni aflati in diferite stadii de dezvoltare. Partea cu embrionii a fost misto, mai putin partea de recoltare si mai putin partea in care toate protocoalele durau minim 8 ore ….

The people:
- cercetatori foarte simpatici, glumeti si deschisi
- colegi de suferinta foarte ok mai ales pentru iesit la o bere seara inainte de somn
- multi prieteni cu care n-am avut energia sa ma vad :(

The fun:
- brunch-ul de la ora 11 – cel mai relaxant moment al zilei: ma instalam la Casa cu Flori (un restaurant super misto in TM) si timp de 2 saptamani m-am indopat cu salate de cruditati, piept de pui cu ananas sau portocale sau susan
- povestile si bancurile care iti lasau a treia cifra din IQ sa se odihneasca
- plimbarile prin Timisoara
- revederea cartierului in care am copilarit (schimbat si totusi all the same dupa 10 ani)
- the shopping
- vremea superba

Post curs:
- cercetarea in Romania este fix pix (mai ales pe langa ce se face in strainezia)…. dar tot e deasupra nivelului bioritmului meu
- nu toti biologii traiesc pe salarii de 500 – 1000 RON cum credeam pana acum; tineri de varsta mea au salarii de peste 3000 RON, chit ca sunt angajati la institutii de stat (trebuie sa imi caut un sot cu multi bani)
- trebuie sa ma pun cat mai repede cu burta pe carte (si nu cu cartea pe burta sa nu mi se incinga laptopu in brate)
- trebuie sa imi caut o tema misto de doctorat si o tara si mai misto in care sa mi-l fac